Posts Tagged ‘soferi prosti’


InterzisCred că nu mai e un secret pentru nimeni că nu suport bizonii. Încă de când eram „pe băncile” școlii de șoferi mă terminau psihic, pentru simplul motiv că existau doar pentru a-mi face mie existența și mai amară decât o aveam.

De-a lungul celor aproape 2 ani de șoferit zilnic în traficul mirobolant al Capitalei, am avut parte de multe momente vesele și triste cu bizoni. Bine, vesele este impropriu spus. Toate momentele  au fost triste în esență, doar că după o perioadă de timp le percepi ca pe niște glume proaste pe care ți le joacă Providența.

Dintre toate acestea există unul suprem, pe care nu am cum să-l uit pentru că a fost atât de genuine, încât chiar îmi este imposibil să nu-l am imprimat pe retină.

Se făcea că veneam eu într-o seară spre casă, liniștită după o zi de lucru plină și vreo alte două ore de sală. Pentru a accede la vastele apartamente aflate undeva departe de agitația stradală, în jungla amazoniană a Titanului, nu am, teoretic și legal, decât o singură cale care implică o străduță cu sens unic pe sensul meu de mers. Cândva această stăduță a fost cu dublu sens, dar administrația drumurilor, pe bună dreptate, a dispus această modificare în urma cu câțiva ani. Pe străduța cu princina are loc o singură mașină și eventual o bicicletă sau o motoscârță, deci două mașini din sensuri opuse exclus să încapă. Doar că asta nu împiedică bravii noștri bizoni să-și încerce norocul într-o tentativă absolut sinucigașă de a ajunge la stradă pe interzis. Și asta ar fi ok, că doar m-am obișnuit. Altul a fost însă motivul pentru care următoarea întalnire de gradul trei a devenit legen- wait for it – dary!

Cum spuneam, intru eu pe străduță, îl văd pe bizon în capăt. Eu dau flash-uri, el la fel. Eu înaintez, hop și el. Mă și simțeam în Vestul Sălbatic în fața bătrânului bar, așteptând cu sufletul la gură să văd cine clipește primul. În fine demarez, numai pentru a pune frână cinci metri mai în față, în spiritul bunei conduite pe care am învățat-o la școală, pentru că Dl. Bizon navalise deja peste mine la volanul bolidului său, vizibil mai potent ca Zummy. Tot el oprește în dreptul meu și deschide geamul la mine. Atunci am putut vedea că era într-adevăr un el, era defapt chiar EL: întruchiparea perfecțiunii masculine  pământ. Tricou alb mulat peste bicepsul pompat cu steroizi ca puii de la Avicola, lănțău de aur 8 karate cât degetul mic al lui King Kong cu nelipsita cruciuliță, figură aspră cu privire ușor obosită de la prea multe CĂRȚI pe care le-a avut de păcănit toată ziua la bodega din colț. Lângă el ședea arcuită o gazelă marca pitipoanca.org, încrețită, buzată, pictată și înțolită de firmă, de un bun gust amar. Schimbul de replici nu a durat prea mult, a fost scurt și la obiect:

Eu: – Știi că ești pe interzis?

El: – Auzi, da’ mureai dacă așteptai puțin?

Eu: – Da’ tu mureai dacă ocoleai și nu intrai pe interzis?

El: – Și ce te agiți așa, nu vezi că te-am făcut deja? (către gazelă) – Bă da murea dacă mă lăsa, frate!

Eu: – ?! WTF!? (si muzica de pe fundal: UA UA UA UA!)

Evident a demarat în trombă satisfacut că „m-a făcut”, pentru că într-adevăr mă cam lăsase fără replică, în timp ce pe mine m-a bușit un râs isteric până acasă.
Mare ți-e grădina Doamne!

Anunțuri

Tribunal Bucuresti noapteaO noua zi in paradis. Astazi sunt deprimata … este luni, iar prin definitie inceputurile de saptamana sunt deprimante. Nici macar faptul ca m-am imbracat in mov astazi, o culoare mai vesela de felul ei, nu contracareaza starea de sictir general ce ma incearca azi. De fapt, daca stau mai bine sa ma gandesc, nu stiu cat de deprimata sunt, cat sunt obosita. Am iesit aseara cu Zummy si cu fetele mele la biliard, in timp ce baietii nostrii se delectau cu marele derby al etapei sau alte activitati care de care mai placute. Ne-a prins miezul noptii pe strazile frumos luminate ale Bucurestiului, am savurat o shaorma de la Dristor (dietetica!), m-am delectat cu un Bucuresti liber, cum rar ti-e dat sa vezi si am lasat-o pe Zummy sa zburde voioasa la viteza optima de 60-80 km/h :). Ce mai, a fost un sfarsit de week-end minunat!

(mai mult…)


Ce poate fi mai romantic decat sa te plimbi cu masina intr-o dimineata ploioasa de toamna prin Micul Paris? Cand frunzele ruginii se scutura agale iar stopii argintii de ploaie aluneca unduite intr-un dans gratios pe parbrizul masinii tale. Mai conteaza ca faci doua ore pana la birou cand totul in jurul tau este atat de mirific?

(mai mult…)


Azi e ziua refularilor, a rabufnirilor si a conflictelor. Am avut o confruntare cu un coleg la birou in care i-am spus ce aveam pe suflet, influentata fiind de o carte pe care am citit-o aseara pe nerasuflate, Cinci disfuncţii ale muncii în echipă de Patrick Lencioni, in timpul meciului J. E o carte foarte dragut scrisa despre cum poti sa faci lucrurile sa mearga in echipa, pe care o recomand tuturor celor care vor o lectura placuta, usoara, dar si utila, intr-o seara ploioasa de toamna. Pont: o gasiti saptamana asta impreuna cu revista Capital la orice chiosc de ziare, la pretul de 9.99 RON. Dar destul cu dulcegariile, sa trecem la aruncatul de bombe!

(mai mult…)