Posts Tagged ‘Din traficul Bucurestiului’


InterzisCred că nu mai e un secret pentru nimeni că nu suport bizonii. Încă de când eram „pe băncile” școlii de șoferi mă terminau psihic, pentru simplul motiv că existau doar pentru a-mi face mie existența și mai amară decât o aveam.

De-a lungul celor aproape 2 ani de șoferit zilnic în traficul mirobolant al Capitalei, am avut parte de multe momente vesele și triste cu bizoni. Bine, vesele este impropriu spus. Toate momentele  au fost triste în esență, doar că după o perioadă de timp le percepi ca pe niște glume proaste pe care ți le joacă Providența.

Dintre toate acestea există unul suprem, pe care nu am cum să-l uit pentru că a fost atât de genuine, încât chiar îmi este imposibil să nu-l am imprimat pe retină.

Se făcea că veneam eu într-o seară spre casă, liniștită după o zi de lucru plină și vreo alte două ore de sală. Pentru a accede la vastele apartamente aflate undeva departe de agitația stradală, în jungla amazoniană a Titanului, nu am, teoretic și legal, decât o singură cale care implică o străduță cu sens unic pe sensul meu de mers. Cândva această stăduță a fost cu dublu sens, dar administrația drumurilor, pe bună dreptate, a dispus această modificare în urma cu câțiva ani. Pe străduța cu princina are loc o singură mașină și eventual o bicicletă sau o motoscârță, deci două mașini din sensuri opuse exclus să încapă. Doar că asta nu împiedică bravii noștri bizoni să-și încerce norocul într-o tentativă absolut sinucigașă de a ajunge la stradă pe interzis. Și asta ar fi ok, că doar m-am obișnuit. Altul a fost însă motivul pentru care următoarea întalnire de gradul trei a devenit legen- wait for it – dary!

Cum spuneam, intru eu pe străduță, îl văd pe bizon în capăt. Eu dau flash-uri, el la fel. Eu înaintez, hop și el. Mă și simțeam în Vestul Sălbatic în fața bătrânului bar, așteptând cu sufletul la gură să văd cine clipește primul. În fine demarez, numai pentru a pune frână cinci metri mai în față, în spiritul bunei conduite pe care am învățat-o la școală, pentru că Dl. Bizon navalise deja peste mine la volanul bolidului său, vizibil mai potent ca Zummy. Tot el oprește în dreptul meu și deschide geamul la mine. Atunci am putut vedea că era într-adevăr un el, era defapt chiar EL: întruchiparea perfecțiunii masculine  pământ. Tricou alb mulat peste bicepsul pompat cu steroizi ca puii de la Avicola, lănțău de aur 8 karate cât degetul mic al lui King Kong cu nelipsita cruciuliță, figură aspră cu privire ușor obosită de la prea multe CĂRȚI pe care le-a avut de păcănit toată ziua la bodega din colț. Lângă el ședea arcuită o gazelă marca pitipoanca.org, încrețită, buzată, pictată și înțolită de firmă, de un bun gust amar. Schimbul de replici nu a durat prea mult, a fost scurt și la obiect:

Eu: – Știi că ești pe interzis?

El: – Auzi, da’ mureai dacă așteptai puțin?

Eu: – Da’ tu mureai dacă ocoleai și nu intrai pe interzis?

El: – Și ce te agiți așa, nu vezi că te-am făcut deja? (către gazelă) – Bă da murea dacă mă lăsa, frate!

Eu: – ?! WTF!? (si muzica de pe fundal: UA UA UA UA!)

Evident a demarat în trombă satisfacut că „m-a făcut”, pentru că într-adevăr mă cam lăsase fără replică, în timp ce pe mine m-a bușit un râs isteric până acasă.
Mare ți-e grădina Doamne!

Anunțuri

Zapada, arz-o soarele!

Zapada, arz-o soarele!

Poate nu stiti, dar eu nu sunt deloc un fan al zapezii, mai mult cred ca sunt un anti-fan al zapezii. Pot milita ore in sir impotriva ei si a celor care inca mai cred ca ar trebui sa-mi trezeasca spiritul de copil (nu spui cine, persoana importanta!). Iar motivul pentru care nu-mi place este pur si simplu pentru ca este rece, uda si total neprietenoasa cu cea mai buna prietena a mea, partenera de sosea – Zummy. De-ar fi dupa mine si m-ar tine buzunarul, 3 luni pe an as migra la tropice, sa stiu ca n-o sa mai am de-a face cu ea vreodata. Dar cum acest lucru nu se va intampla prea curand, nu-mi ramane decat sa-mi vars amarul aici.

(mai mult…)


Octavia

Pe urmele lui

De cate ori vi s-a intamplat sa trebuiasca sa va tineti de un prieten pentru a ajunge undeva? Mie mi se intampla frecvent nu pentru ca orientarea in spatiu nu ar fi punctul meu forte (pentru ca nu este!), ci pentru ca am prieteni care, asemeni mie, nu vor sa renunte la masini ori de cate ori iesim in oras, pentru ca am un boyfriend care are masina de serviciu, drept urmare ori de cate ori mergem undeva dupa program sfarsim prin a ne tine unul de celalalt pana acasa, si asa mai departe.

Cat esti incepator nimic nu este mai terrifying decat sintagma „E simplu, te tii dupa mine!”. Pentru ca nu e simplu! Sa stai sa urmaresti masina din fata, sa nu lasi prea multe masini intre tine si el, sa intuiesti miscarile lui, e mai complicat decat pare. Iar daca ai parte si de un adevarat maestru, capetenie de trib intr-ale ghidatului cum este al meu Uby, esti foarte aproape de a claca si a te opri in mijlocul intersectiei.

(mai mult…)

The middle finger

Posted: 16 Noiembrie 2011 by Schummy in Din trafic
Etichete:, , ,

Shoot me now!

Shoot me now!

Astazi am primit gratuit degetul mijlociu. Daca stau sa ma gandesc nu cred ca l-am mai primit pana acum si asta ar trebui sa ma faca oarecum mandra ca am reusit aceasta performanta. In sfarsit am calcat si eu pe cineva pe bataturi atat de tare incat sa-mi arate mijlociul! Dar daca stau sa va povestesc de fapt ce s-a intamplat, veti fi la fel de dezamagiti ca mine, pentru ca nu s-a intamplat intr-un cadru in care sa ma astept si cu importanta cuvenita unui astfel de eveniment.

(mai mult…)


Da stiu, a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris pe blog. Motivul e unul singur: timpul! Am zis ca e timpul sa indrept aceasta situatia, asa ca iata-ma cu un post scurt si la obiect.

Nu cred ca mai surprinde pe cineva faptul ca la noi lucrurile se fac fara cap si coada. Departe de mine gandul de a ma lansa in polemici pe teme politice, pentru ca ma plictisesc de moarte … dar dom’le, atunci cand lucrurile fara cap incep sa ma afecteze, nu pot decat sa ripostez unde pot si eu, pe blog si anume.

(mai mult…)


proiectoareDragi învăţăcei, dar mai ales proaspeţi şoferi! Vă rog eu mult, nu vă luaţi după „fraţii” mai mari din trafic să aprindeţi proiectoarele de ceaţă seara, cand e senin! Proiectoarele de ceaţă, aşa cum le spune şi numele, se folosesc doar atunci când este ceaţă! Duh!

A-ţi aprinde proiectoarele noaptea e un trend care, se pare, câştigă tot mai muţi adepţi chiar din rândul începătorilor, ceea ce mă surprinde având în vedere faptul că au materia ceva mai proaspătă în minte şi n-ar trebui să uite atât de repede la ce folosesc acele beculeţe extra, numite proiectoare.

Mi se pare un lucru atât de enervant, încât m-am decis să-i dedic un post. De ce e enervant? Păi pentru că eu mi-s chioară de fel (şi neatentă … şi blondă … şi aşa mai departe) şi după ce că nu văd la distanţă fără ochelari, mai trebuie să mă feresc şi de lumina arzătoare de retină provenită de la unele specimene mai puţin evoluate din trafic, denumite generic bizoni. Pe bune dacă pot întelege ce-o fi în mintea lor când aleg să-şi aprindă proiectoarele noaptea. Oricât mi-aş dori să le acord prezumpţia de nevinovăţie presupunând că le-au uitat aprinse atunci când le-au folosit ultima dată, nu pot crede că există atâţia uituci în vestita Capitală. Deci prima premisă pică.

Probabil cea mai plauzibilă ar fi că sunt bizoni şi ca atare orice beculeţ din dotare trebuie folosit noaptea pentru a te face remarcat în trafic. Doar că în dorinţa lor neţărmurită de a se face remarcate, dobitoacele (că sunt totuşi nişte animale şi bizonii aştia) omit unicul şi incontestabilul adevăr: proiectoarele îţi sparg ochii ţie, nefericită victimă care ai nenorocul să te poziţionezi pe traiectoria lor şi rişti să creezi alte pericole celorlalţi participanţi la trafic, care, asemeni ţie circulă regulamentar.  Totul din cauza unui nesimţit care fie în necunoştinţă de cauză, fie pentru că pur şi simplu nu-i pasă, alege să-şi aprindă proiectoarele.

Săptămăna trecută am făcut un exerciţiu de memorie în drumul meu de la birou spre casă. Am numărat nici mai mult nici mai puţin de 100 de maşini cu proiectoarele aprinse. Ok, am un drum lung spre casă, dar asta nu e o scuză pentru cei 100 de bizoni. Am încercat să găsesc un pattern în tipul maşinii, numărul de înmatriculare (Bucureşti/Ilfov vs. restul tării), clase de maşini sau sex, dar singurul lucru în comun pe care l-am găsit a fost că sunt români, cel puţin potrivit numerelor de înmatriculare … Nu există un pattern în privinţa lor, deşi trebuie să recunosc că majoritatea maşinilor erau fie Loganuri, fie de clasă mare (Renault Megane, Skoda Octavia, VW Passat, Audi, BMW-uri vechi samd) şi bărbaţi. Nu pot spune că a fost chiar o surpriză rezultatul, pentru că de regulă cam aştia sunt bizonii :). A nu se înţelege că am ceva cu loganiştii. Nu-mi sunt ei foarte simpatici, pentru că de cele mai multe ori se avântă sălbatic în cursă cu căruţa, dar nici nu am ceva în mod deosebit cu ei. În privinţa celorlalţi însă, ar fi mai multe de povestit, dar într-un post viitor :).

La final, test de verificare a cunoştinţelor şi concurs cu premii!
Cerinţă – Identificaţi cât mai multe pictograme din imaginea de mai jos. Treceţi denumirea/simbolistica lor în căsuţa de comentarii în ordinea pictogramelor de la stânga la dreapta.
Regulament concurs: primul care le enumeră corect pe toate câştigă.
Premiu: un superb breloc de plastic cu inscripţia Jos bizonii! în valoare de 5 RON 🙂

Pictograme bord

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PS: nici eu nu le ştiu pe toate, deci o sa fie fun! 🙂

Ce-au mai scris şi alţii pe aceeaşi temă (he he, deci nu sunt singura!)
http://www.4tuning.ro/alte-stiri-auto/my-name-is-cocalar-celmaimare-cocalar-7116.html


 

A venit iarna!

A venit iarna!

Salutare fete si baieti! Nu stiu despre voi, dar mie parca mi s-a cam facut dor de voi! Da stiu, v-am cam abandonat in ultima perioada, dar am facut-o cu un scop nobil. Mos Craciun m-a angajat ca spiridus trepadus sef si mi-a delegat multe activitati in ton cu sezonul: petrecerea de sfarsit de an de la firma, cadouri pentru parteneri si angajati, petrecerea copiilor angajatilor, spectacole de colinde si multe alte astfel de lucruri frumoase, dar si foarte mancatoare de timp si de neuroni. Da ce nu face omu’ pentru bucuria altora? 🙂

 

(mai mult…)


Aniversare 3 luni

Aniversare 3 luni

Mare bucurie mare! Ieri am aniversat trei luni de carnet! Ce s-a întamplat în ultima lună? Nimic foarte spectaculos, în afară de episodul cu anvelopele de iarnă, pe care cred că l-am detaliat mai mult decât a fost necesar.

Ceea ce nu ştiţi însă, este că în această lună am avut parte de câteva peripeţii mai mărunte, despre care am tot zis că scriu, dar n-am mai apucat: am alimentat singură cu carburant (huh!), mi-am pus singurică apă de parbriz (premieră!) şi am trecut pentru prima dată pe lângă un accident, din postura de şofer (yuck!). Alte „aventuri” în trafic ar fi şi tentativa de a mă ţine după cineva în trafic, schimbarea benzilor ceva mai des ca pana acum dar şi un incident destul de urât.

(mai mult…)


Sofer de doua luni!Timpul zboara mult mai repede atunci cand faci ceva ce-ti place si uite asa, a mai trecut o luna de cand mi-am luat carnetul, motiv pentru care postul azi este unul aniversar :).

Ce peripetii notabile am avut in trafic in ultima luna? Pai destule! Am invatat ceva in plus in aceasta luna? Cu siguranta! Fiecare zi in traficul bucurestean imi aduce noi provocari, satisfactii sau dimpotriva, semnale de alarma, dar cert este ca toate acestea contribuie la dezvoltarea mea ca sofer incepator.

(mai mult…)


Oare se mai indoieste cineva ca bancurile cu politisti sunt doar rautati gratuite la adresa organelor care ar trebui sa aplice legea? Oare domniile lor, politistii, nu alimenteaza zi de zi asa numitele idei preconcepute ale maselor vis-a-vis de prostia care ii caracterizeaza? Oare ei chiar cred ca au sclipiri de geniu si ca sunt pe nedrept marginalizati si batjocoriti de muritorii de rand? Oare ei considera ca odata imbracati in uniforma se transforma intr-un fel Supermani si ca toata lumea ar trebui sa stea slus in fata lor doar pentru ca poarta emblema statului? De unde pana unde!? Stimati domni politisti, conteaza foarte mult ce scoateti pe gura, cum puneti problema, dar cel mai important lucru: conteaza sa nu faceti abuz de uniforma si de asa zisa autoritate de care dispuneti!

(mai mult…)