Archive for the ‘Intrebari frecvente’ Category

CU SAU FĂRĂ ŞPAGĂ?

Posted: 7 Noiembrie 2012 by Mycor in Intrebari frecvente

Image

Propria experiență m-a învățat că examenul de șofat, în principal traseul, nu este ca orice examen pe care îl dăm în viață și unde, de obicei, dacă știm – luăm, dacă nu știm – picăm. În acest caz, trebuie să facem dovada că ne-am însușit niște abilități, că putem stăpâni o mașină, că am înțeles practic ce înseamnă conducerea preventivă, că suntem capabili să aplicăm regulile de circulație pe care le-am învățat așa de bine teoretic…

So, cu privire la “aranjatul traseului”, sper că veți fi în asentimentul meu că permisul de conducere înseamnă în esență atestarea faptului că putem fi responsabili pentru viețile noastre și ale celorlalți participanți la trafic; este o chestiune de viață și de moarte. Gândiți-vă bine la asta. Un permis luat înainte de a dovedi că poți fi șofer în adevăratul sens al cuvântului este un joc periculos cu viața noastră și a celorlalți.
Am susținut multe examene de traseu – nu pot nega faptul că a fost foarte frustrant pe termen scurt, dar am rămas pe termen lung cu niște lecții de viață prețioase; de aceea, pot spune fără să clipesc că a meritat. Chiar dacă m-am intersectat și cu polițiști nu tocmai corecți, aș putea afirma că de-abia în momentul în care am obținut permisul făceam cu adevărat dovada abilităților dobândite. Consider că investiția de timp și bani nu a fost o pierdere, ci a fost foarte valoroasă. Așa cum îmi spunea, pe bună dreptate, un prieten: “ai împrumutat tu mii de euro în dreapta și în stânga, pe care oamenii sunt incapabili să ți-i înapoieze, și să-ți pară rău că investești în tine?!”
Nu banii sunt problema; pentru mine personal nu ar fi fost deloc un sacrificiu financiar să “înaintez” câteva sute de euro acolo unde trebuia; unul din instructorii mei (că am avut vreo opt :)) chiar insista în acest sens (!), dar pentru mine chestia asta nu reprezenta o variantă; nici nu am stat la discuții; eu vreau ca ceea ce obțin în viață, să obțin pentru că merit, nu pentru că am cunoscut pe cine trebuia…este o manifestare a respectului de sine și a demnității propriei persoane. Plus că la orice greșeală ulterioară din trafic m-ar fi urmărit gândul că nu era încă momentul să ies pe șosele, că de fapt sunt o impostoare, nu am ce căuta în breasla șoferilor. În final, acest instructor a recunoscut și el că, decât să-i dai bani polițistului ca “să te treacă”, mai bine investești în ore de condus și te formezi ca șofer.

Haideți să ne schimbăm optica – să nu mai privim atât de mult la polițistul examinator ca fiind principalul vinovat din cauza căruia tot picăm traseul, ci la noi înșine, propunându-vă un exercițiu de sinceritate: m-am format atât de riguros ca șofer încât să fiu pregătit să ies chiar și într-un trafic nebunesc ca cel din București?

Aveți răbdare, luați ore și ore de condus cu un instructor bun – dacă nu sunteți mulțumiți de cel actual, schimbați-l fără nicio mustrare de conștiință și trăiți cu gândul că veți lua permisul “pe bune” doar în momentul în care vă veți forma ca ADEVĂRAȚI ȘOFERI, conștientizând responsabilitatea enormă pe care o purtați.

Anunțuri

Si eu pot!

Si eu pot!

“Aceasta este prima întrebare” spun, parafrazându-l pe Shakespeare!

Te înscrii la o şcoală de şoferi, faci legislaţie, ieşi întâi în poligon, apoi în trafic (cel puţin asta ar fi ordinea logică…) şi apoi, gata: la examen – trebuie să dovedeşti că ai devenit şofer! Serios?!!!

15 şedinţe de condus înseamnă – teoretic: 25 de ore, iar practic: cel mult 22 de ore şi jumătate, că de restul te fentează instructorul, pentru că scrie pe hârtie 100 de minute şedinţa, dar tu faci maximum 90 de minute – asta dacă e băiat/fată bun/ă şi nu întârzie sau nu îşi rezolvă probleme personale în timpul ŞEDINŢEI TALE, pentru care l-ai/ai plătit/-o pe om/oamă!!!

So, cine au fost cei care au stabilit că poţi deveni şofer după 15 şedinţe de condus şi ce calitate aveau?! Oare s-au făcut studii ştiinţifice care să demonstreze că majoritatea covârşitoare a oamenilor pot stăpâni o maşină după DOAR 15 şedinţe? Mie una mi se par total insuficiente, însă pentru şcolile de şoferi acest “insuficient” se transformă într-o afacere foarte profitabilă, pentru că majoritatea aspiranţilor la permisul auto vor face şedinţe suplimentare mult mai piperate ca preţ decât costul şcolii!

A doua întrebare este: pentru cine este condusul? Oare numai pentru fericiţii iniţiaţi sau pentru cei înzestraţi cu aptitudini tehnice şi, de preferinţă, de sex masculin?! Ei bine, trebuie să-i dezamăgesc pe cei care nu s-au apucat de şcoala de şoferi considerând că nu e pentru ei!… Condusul este pentru orice om înzestrat cu raţiune; diferenţa este dată doar de antrenament – de numărul de şedinţe necesare pentru a-ţi forma reflexele, deprinderile, pentru “a-ţi intra în mână”, cum se spune. Hai să fim serioşi: 22 de ore de condus (că ştie toată lumea că 25 nu se fac, da?!) pot fi suficiente pentru un novice care n-a mai condus nici măcar “pe coclauri” cu tăticu’ lui?

Schummy este una dintre puţinele persoane care a înţeles cum stau lucrurile cu condusul unei maşini, la fel cum am înţeles eu din primele lectii (deşi primul meu instructor era catastrofal ca pedagog): aproape oricine este capabil să înveţe ştiinta şofatului; diferenţa este dată de timpul necesar pentru a căpăta deprinderile necesare. Paradoxal sau nu, o mare parte dintre intelectuali (printre care mă număr şi eu – nevoită să fac două şcoli de şoferi, să iau ore suplimentare cât echivalentul a încă uneia şi să dau 11 trasee!) au nevoie de mult timp pentru a-şi forma aceste reflexe.

“Toată lumea poate”, afirma cu năduf o dragă prietenă a noastră de pe blog, fără să realizeze diferenţa dintre “toată lumea” şi noi, “restul lumii” ! “Lumea” aia poate că a avut ocazia să meargă prin pustietăţi cu maşina părinţilor începând din fragedă pruncie până şi-a format nişte reflexe şi în stadiul ăsta a plecat la şcoala de şoferi sau poate că “lumea”…are aptitudini tehnice sau… poate amândouă! Tragem linie şi concluzionăm: cu cine ne comparăm noi de fapt?! Cu oameni de zeci de ori mai antrenaţi ca noi sau cu partea creierului responsabilă de “sectorul tehnic” foarte dezvoltată?!

Suntem diferiţi, dar cel puţin la fel de capabili… Munca tenace şi perseverenţa neclintită sunt cheile reuşitei.

DE MEMORAT: “Perseverând, melcul a ajuns pe Arca lui Noe!”


Cat ma costa taxa de examinare auto?

Taxa de examinare auto reprezinta plata pe care o faci tu la bugetul statului pentru timpul pe care politistul auto il pierde cu examinarea ta la traseu. Cu alte cuvinte ii platesti o bucatica din salariu 🙂

Daca ai picat de trei ori asteapta-te sa platesti mai mult la taxa de examinare! Asa cum probabil stii deja, dosarul tau la examen trebuie sa contina mai multe acte. Unul dintre acestea este chitanta prin care faci dovada achitarii taxei de examinare la CEC. Daca ai picat deja de trei ori vei fi aspru penalizat la buzunare. In locul taxei de 5 RON, care se aplica pentru fiecare examinare in parte in limita primelor 3 tentative, va trebui sa platesti 72 RON. Principiul e simplu: daca esti indeajuns de nepriceput sa nu reusesti sa-ti iei carnetul din primele trei incercari, trebuie sa platesti mai mult.

(mai mult…)


Raspuns: Politistul nu te pica dupa ureche, desi, daca i se pune pata pe tine, are puterea sa o faca.
Pornind totusi de la premisa ca ati avut norocul sa dati peste un politist corect, ar trebui sa stiti ca el are o grila de evaluare la traseu si un set de puncte de penalizare pe care le consemneaza in timpul examenului.

Vei fi declarat respins daca acumulezi 21 de puncte de penalizare la traseu.

(mai mult…)


Nu te culca pe o ureche sperand ca instructorul sau scoala de soferi sa le faca pe toate in locul tau. Vezi aici ce ar trebui sa contina dosarul de inscriere la examenul auto!

Pentru a citi raspunsul la intrebarea Ce trebuie sa contina dosarul pentru examenul auto?  trebuie sa apesi butonul Read the rest of this entry »

(mai mult…)


Astazi mi-am propus sa raspund la cat mai multe dintre intrebarile voastre care intr-un fel sau altul au ajuns la „urechea” mea, virtual vorbind. Asa ca iaca-ta-ma incepand aceasta saptamana cu forte proaspete si inaugurand o noua categorie, sper eu, de interes pentru voi, Intrebari frecvente.

Nu ezitati sa-mi trimiteti si alte intrebari la care nu ati gasit pana acum niciun raspuns. Eu promit sa va raspund la ele, in limita timpului disponibil :).
Adresa mea: zummyschummy@gmail.com

Pentru a citi raspunsul la intrebarea La cat timp dupa ce am picat pot sa dau din nou examenul?  trebuie sa apesi butonul Read the rest of this entry »

(mai mult…)