IERI M-A CĂLCAT O MAȘINĂ!!!

Posted: 8 Martie 2013 by Mycor in Din trafic

Ei, da! Vă vine să credeți că mi s-a întâmplat așa ceva?

Locuiesc vizavi de hipermarketul Cora și mă îndreptam spre magazin. Era seară, eram obosită după o zi foarte solicitantă și – cel mai grav factor – încă nu m-am obișnuit că parcarea de la Cora este tot un fel de șosea!… Așadar, traversam o porțiune de carosabil din parcare, foarte aproape de o trecere de pietoni, împreună cu mai multe persoane care coborâseră din autobuz, când mersul mi-a fost întrerupt brutal de mașina care m-a lovit din lateral în genunchiul stâng, iar apoi m-a călcat pe vârful degetelor piciorului drept. Practic, ar fi putut fi fracțiuni de secundă în care eu să fi înaintat câțiva centimetri mai mult, iar impactul cu mașina să fi fost mai dramatic… Am rămas pironită pe loc, nevenindu-mi să cred că o mașină de câteva tone tocmai a trecut peste piciorul meu!… În plus, pentru prima oară în viață am perceput șocul unui accident, când simți că are loc o agresiune asupra ta, dar nu ai timp să conștientizezi ce anume, iar în cele mai tragice cazuri, viața ți se încheie înainte de a realiza ce ți s-a întâmplat de fapt !

Ce ați fi făcut voi în locul șoferiței? Eu una, dacă aș fi fost autoarea accidentului, aș fi oprit, aș fi mers la persoana pe care am lovit-o, mi-aș fi cerut scuze că nu am văzut-o, aș fi întrebat-o dacă am lovit-o rău, dacă pot s-o ajut cu ceva și aș fi făcut câțiva pași cu ea să mă conving că este ok. Probabil că această descriere nu vă este familiară, pentru că șoferul român nu se regăsește în ea!…

Șoferița a coborât și ea din mașină, însă cu niște mișcări nervoase, și a început să-mi reproșeze: „Femeie, cum mergi așa, fără să te uiți?! Doaaamne ferește!”, cuvinte asociate cu nelipsita cruce, după care s-a urcat la volan și a demarat !!! (Cum s-ar spune: „tot mortul e de vină!”)

Într-adevăr, eu nu m-am uitat de data asta, dar n-am înțeles de ce numai eu trebuia să mă uit; de ce nu-și asumă fiecare partea lui de vină; o deranjase cumva că i-am lovit mașina?!!!

Totuși…eu trec cu propria mea greutate, în timp ce un șofer trece cu câteva tone de armătură… Șoferia se învață într-o școală, în timp ce „a fi pieton” nu se învață într-o anumită școală. Oare care dintre noi ar trebui să fie mai responsabil într-o asemenea situație?!

CU SAU FĂRĂ ŞPAGĂ?

Posted: 7 Noiembrie 2012 by Mycor in Intrebari frecvente

Image

Propria experiență m-a învățat că examenul de șofat, în principal traseul, nu este ca orice examen pe care îl dăm în viață și unde, de obicei, dacă știm – luăm, dacă nu știm – picăm. În acest caz, trebuie să facem dovada că ne-am însușit niște abilități, că putem stăpâni o mașină, că am înțeles practic ce înseamnă conducerea preventivă, că suntem capabili să aplicăm regulile de circulație pe care le-am învățat așa de bine teoretic…

So, cu privire la “aranjatul traseului”, sper că veți fi în asentimentul meu că permisul de conducere înseamnă în esență atestarea faptului că putem fi responsabili pentru viețile noastre și ale celorlalți participanți la trafic; este o chestiune de viață și de moarte. Gândiți-vă bine la asta. Un permis luat înainte de a dovedi că poți fi șofer în adevăratul sens al cuvântului este un joc periculos cu viața noastră și a celorlalți.
Am susținut multe examene de traseu – nu pot nega faptul că a fost foarte frustrant pe termen scurt, dar am rămas pe termen lung cu niște lecții de viață prețioase; de aceea, pot spune fără să clipesc că a meritat. Chiar dacă m-am intersectat și cu polițiști nu tocmai corecți, aș putea afirma că de-abia în momentul în care am obținut permisul făceam cu adevărat dovada abilităților dobândite. Consider că investiția de timp și bani nu a fost o pierdere, ci a fost foarte valoroasă. Așa cum îmi spunea, pe bună dreptate, un prieten: “ai împrumutat tu mii de euro în dreapta și în stânga, pe care oamenii sunt incapabili să ți-i înapoieze, și să-ți pară rău că investești în tine?!”
Nu banii sunt problema; pentru mine personal nu ar fi fost deloc un sacrificiu financiar să “înaintez” câteva sute de euro acolo unde trebuia; unul din instructorii mei (că am avut vreo opt :)) chiar insista în acest sens (!), dar pentru mine chestia asta nu reprezenta o variantă; nici nu am stat la discuții; eu vreau ca ceea ce obțin în viață, să obțin pentru că merit, nu pentru că am cunoscut pe cine trebuia…este o manifestare a respectului de sine și a demnității propriei persoane. Plus că la orice greșeală ulterioară din trafic m-ar fi urmărit gândul că nu era încă momentul să ies pe șosele, că de fapt sunt o impostoare, nu am ce căuta în breasla șoferilor. În final, acest instructor a recunoscut și el că, decât să-i dai bani polițistului ca “să te treacă”, mai bine investești în ore de condus și te formezi ca șofer.

Haideți să ne schimbăm optica – să nu mai privim atât de mult la polițistul examinator ca fiind principalul vinovat din cauza căruia tot picăm traseul, ci la noi înșine, propunându-vă un exercițiu de sinceritate: m-am format atât de riguros ca șofer încât să fiu pregătit să ies chiar și într-un trafic nebunesc ca cel din București?

Aveți răbdare, luați ore și ore de condus cu un instructor bun – dacă nu sunteți mulțumiți de cel actual, schimbați-l fără nicio mustrare de conștiință și trăiți cu gândul că veți lua permisul “pe bune” doar în momentul în care vă veți forma ca ADEVĂRAȚI ȘOFERI, conștientizând responsabilitatea enormă pe care o purtați.


InterzisCred că nu mai e un secret pentru nimeni că nu suport bizonii. Încă de când eram „pe băncile” școlii de șoferi mă terminau psihic, pentru simplul motiv că existau doar pentru a-mi face mie existența și mai amară decât o aveam.

De-a lungul celor aproape 2 ani de șoferit zilnic în traficul mirobolant al Capitalei, am avut parte de multe momente vesele și triste cu bizoni. Bine, vesele este impropriu spus. Toate momentele  au fost triste în esență, doar că după o perioadă de timp le percepi ca pe niște glume proaste pe care ți le joacă Providența.

Dintre toate acestea există unul suprem, pe care nu am cum să-l uit pentru că a fost atât de genuine, încât chiar îmi este imposibil să nu-l am imprimat pe retină.

Se făcea că veneam eu într-o seară spre casă, liniștită după o zi de lucru plină și vreo alte două ore de sală. Pentru a accede la vastele apartamente aflate undeva departe de agitația stradală, în jungla amazoniană a Titanului, nu am, teoretic și legal, decât o singură cale care implică o străduță cu sens unic pe sensul meu de mers. Cândva această stăduță a fost cu dublu sens, dar administrația drumurilor, pe bună dreptate, a dispus această modificare în urma cu câțiva ani. Pe străduța cu princina are loc o singură mașină și eventual o bicicletă sau o motoscârță, deci două mașini din sensuri opuse exclus să încapă. Doar că asta nu împiedică bravii noștri bizoni să-și încerce norocul într-o tentativă absolut sinucigașă de a ajunge la stradă pe interzis. Și asta ar fi ok, că doar m-am obișnuit. Altul a fost însă motivul pentru care următoarea întalnire de gradul trei a devenit legen- wait for it – dary!

Cum spuneam, intru eu pe străduță, îl văd pe bizon în capăt. Eu dau flash-uri, el la fel. Eu înaintez, hop și el. Mă și simțeam în Vestul Sălbatic în fața bătrânului bar, așteptând cu sufletul la gură să văd cine clipește primul. În fine demarez, numai pentru a pune frână cinci metri mai în față, în spiritul bunei conduite pe care am învățat-o la școală, pentru că Dl. Bizon navalise deja peste mine la volanul bolidului său, vizibil mai potent ca Zummy. Tot el oprește în dreptul meu și deschide geamul la mine. Atunci am putut vedea că era într-adevăr un el, era defapt chiar EL: întruchiparea perfecțiunii masculine  pământ. Tricou alb mulat peste bicepsul pompat cu steroizi ca puii de la Avicola, lănțău de aur 8 karate cât degetul mic al lui King Kong cu nelipsita cruciuliță, figură aspră cu privire ușor obosită de la prea multe CĂRȚI pe care le-a avut de păcănit toată ziua la bodega din colț. Lângă el ședea arcuită o gazelă marca pitipoanca.org, încrețită, buzată, pictată și înțolită de firmă, de un bun gust amar. Schimbul de replici nu a durat prea mult, a fost scurt și la obiect:

Eu: – Știi că ești pe interzis?

El: – Auzi, da’ mureai dacă așteptai puțin?

Eu: – Da’ tu mureai dacă ocoleai și nu intrai pe interzis?

El: – Și ce te agiți așa, nu vezi că te-am făcut deja? (către gazelă) – Bă da murea dacă mă lăsa, frate!

Eu: – ?! WTF!? (si muzica de pe fundal: UA UA UA UA!)

Evident a demarat în trombă satisfacut că „m-a făcut”, pentru că într-adevăr mă cam lăsase fără replică, în timp ce pe mine m-a bușit un râs isteric până acasă.
Mare ți-e grădina Doamne!


Si eu pot!

Si eu pot!

“Aceasta este prima întrebare” spun, parafrazându-l pe Shakespeare!

Te înscrii la o şcoală de şoferi, faci legislaţie, ieşi întâi în poligon, apoi în trafic (cel puţin asta ar fi ordinea logică…) şi apoi, gata: la examen – trebuie să dovedeşti că ai devenit şofer! Serios?!!!

15 şedinţe de condus înseamnă – teoretic: 25 de ore, iar practic: cel mult 22 de ore şi jumătate, că de restul te fentează instructorul, pentru că scrie pe hârtie 100 de minute şedinţa, dar tu faci maximum 90 de minute – asta dacă e băiat/fată bun/ă şi nu întârzie sau nu îşi rezolvă probleme personale în timpul ŞEDINŢEI TALE, pentru care l-ai/ai plătit/-o pe om/oamă!!!

So, cine au fost cei care au stabilit că poţi deveni şofer după 15 şedinţe de condus şi ce calitate aveau?! Oare s-au făcut studii ştiinţifice care să demonstreze că majoritatea covârşitoare a oamenilor pot stăpâni o maşină după DOAR 15 şedinţe? Mie una mi se par total insuficiente, însă pentru şcolile de şoferi acest “insuficient” se transformă într-o afacere foarte profitabilă, pentru că majoritatea aspiranţilor la permisul auto vor face şedinţe suplimentare mult mai piperate ca preţ decât costul şcolii!

A doua întrebare este: pentru cine este condusul? Oare numai pentru fericiţii iniţiaţi sau pentru cei înzestraţi cu aptitudini tehnice şi, de preferinţă, de sex masculin?! Ei bine, trebuie să-i dezamăgesc pe cei care nu s-au apucat de şcoala de şoferi considerând că nu e pentru ei!… Condusul este pentru orice om înzestrat cu raţiune; diferenţa este dată doar de antrenament – de numărul de şedinţe necesare pentru a-ţi forma reflexele, deprinderile, pentru “a-ţi intra în mână”, cum se spune. Hai să fim serioşi: 22 de ore de condus (că ştie toată lumea că 25 nu se fac, da?!) pot fi suficiente pentru un novice care n-a mai condus nici măcar “pe coclauri” cu tăticu’ lui?

Schummy este una dintre puţinele persoane care a înţeles cum stau lucrurile cu condusul unei maşini, la fel cum am înţeles eu din primele lectii (deşi primul meu instructor era catastrofal ca pedagog): aproape oricine este capabil să înveţe ştiinta şofatului; diferenţa este dată de timpul necesar pentru a căpăta deprinderile necesare. Paradoxal sau nu, o mare parte dintre intelectuali (printre care mă număr şi eu – nevoită să fac două şcoli de şoferi, să iau ore suplimentare cât echivalentul a încă uneia şi să dau 11 trasee!) au nevoie de mult timp pentru a-şi forma aceste reflexe.

“Toată lumea poate”, afirma cu năduf o dragă prietenă a noastră de pe blog, fără să realizeze diferenţa dintre “toată lumea” şi noi, “restul lumii” ! “Lumea” aia poate că a avut ocazia să meargă prin pustietăţi cu maşina părinţilor începând din fragedă pruncie până şi-a format nişte reflexe şi în stadiul ăsta a plecat la şcoala de şoferi sau poate că “lumea”…are aptitudini tehnice sau… poate amândouă! Tragem linie şi concluzionăm: cu cine ne comparăm noi de fapt?! Cu oameni de zeci de ori mai antrenaţi ca noi sau cu partea creierului responsabilă de “sectorul tehnic” foarte dezvoltată?!

Suntem diferiţi, dar cel puţin la fel de capabili… Munca tenace şi perseverenţa neclintită sunt cheile reuşitei.

DE MEMORAT: “Perseverând, melcul a ajuns pe Arca lui Noe!”

Care se baga?

Posted: 9 Mai 2012 by Schummy in Uncategorized

A trecut ceva timp de cand nu am mai postat nimic … Motivele sunt o gramada, dar principalul ramane lipsa de timp. De la sfarsitul lui februarie m-am apucat de dieta si am reusit performanta de a pierde vreo 7 kilograme pana acum. Daca mai adaugam si pasiunea pentru muzica, ce necesita de asemeni timp pentru perfectionare, atunci e needless to say ca sunt mereu presata de timp. Stiu ca nimeni nu mi-a reprosat absenta si asta ma bucura, pentru ca inseamna pe de-o parte ca ma intelegeti, pe de alta parte ca va descurcati si fara mine, ceea ce e exact ceea ce imi doream pentru acest blog.

Bine, daca mai punem la socoteala si faptul ca nu am prea mai avut patanii in trafic in ultima perioada, pentru ca am intrat intr-o obisnuinta guvernata numai de reflexe la volan, atunci e si mai scuzabila absenta mea🙂.

In fine, scopul acestui post al meu de astazi este altul: pe mine mai intereseaza totusi sa existe oameni care sa continue ceea ce am inceput eu si care sa impartaseasca si altora din pataniile lor de la examen, din trafic, de la sala, samd. De aceea va lansez provocarea de a deveni utilizatori cu drepturi depline (admini) pe acest blog, ceea ce inseamna sa scrieti posturi, sa urmariti activitatea, sa aprobati comentarii samd … intr-un cuvant sa fiti oficial miezul din dodoasca🙂.

Doritorii sunt rugati sa lase jos comenturile lor si vedem noi cum facem dupa aceea ca sa facem lucrurile sa se intample.

Asta nu inseamna ca ma voi retrage cu totul din activitate, ci doar ca as dori sa reanimez putin lucrurile sa nu mai para un blog parasit, atata tot!

 

Hai v-am pupat,

Schummy

 

D

Dedicatie speciala

Posted: 1 Februarie 2012 by Schummy in Just for fun

Zilele trecute a fost ziua de nastere a unei din cele mai apropiate persoane din viata mea, prilej pentru mine sa-i fac un cadou special. Ce a iesit, vedeti si voi in videoclipul de mai jos🙂


Zapada, arz-o soarele!

Zapada, arz-o soarele!

Poate nu stiti, dar eu nu sunt deloc un fan al zapezii, mai mult cred ca sunt un anti-fan al zapezii. Pot milita ore in sir impotriva ei si a celor care inca mai cred ca ar trebui sa-mi trezeasca spiritul de copil (nu spui cine, persoana importanta!). Iar motivul pentru care nu-mi place este pur si simplu pentru ca este rece, uda si total neprietenoasa cu cea mai buna prietena a mea, partenera de sosea – Zummy. De-ar fi dupa mine si m-ar tine buzunarul, 3 luni pe an as migra la tropice, sa stiu ca n-o sa mai am de-a face cu ea vreodata. Dar cum acest lucru nu se va intampla prea curand, nu-mi ramane decat sa-mi vars amarul aici.

Citește în continuare »

2012 cu surprize!

Posted: 3 Ianuarie 2012 by Schummy in Breaking News
Etichete:, , ,

Hai sa traiti dragii mei! Sa aveti un an bun si fericit! Sper ca ati petrecut bine si de Craciun si de Revelion si ca sunteti gata pentru provocarile pe care noul vi le-a pregatit. Una dintre ele este insasi schimbarea Noului Cod Rutier care intra si nu intra in vigoare de la 1 ianuarie. Inclusiv marea publicatie Ziarul Financiar si-a luat teapa cu aceasta stire pe care au fost nevoiti sa o stearga de pe website-ul oficial. Lool! Se mai intampla si in lumea super „profesionistilor” de la ZF.

Citește în continuare »

Primul rendez-vous cu dl. Politist

Posted: 11 Decembrie 2011 by Schummy in Din trafic
Etichete:, , ,

Politisti in actiune

BD in actiune pe intuneric!

Ei bine da, dragii mei, azi noapte am fost trasa pe dreapta pentru prima data de catre Politie! Am asteptat un an si 3 luni acest moment, facandu-mi tot felul de scenarii in mintea mea despre cum va fi momentul cu pricina si cu toate acestea a reusit sa ma prinda la cotitura. La cotitura si la propriu si la figurat, pentru ca m-a oprit in urma unui viraj la dreapta🙂. Sa incepem povestea dara …

Citește în continuare »


Octavia

Pe urmele lui

De cate ori vi s-a intamplat sa trebuiasca sa va tineti de un prieten pentru a ajunge undeva? Mie mi se intampla frecvent nu pentru ca orientarea in spatiu nu ar fi punctul meu forte (pentru ca nu este!), ci pentru ca am prieteni care, asemeni mie, nu vor sa renunte la masini ori de cate ori iesim in oras, pentru ca am un boyfriend care are masina de serviciu, drept urmare ori de cate ori mergem undeva dupa program sfarsim prin a ne tine unul de celalalt pana acasa, si asa mai departe.

Cat esti incepator nimic nu este mai terrifying decat sintagma „E simplu, te tii dupa mine!”. Pentru ca nu e simplu! Sa stai sa urmaresti masina din fata, sa nu lasi prea multe masini intre tine si el, sa intuiesti miscarile lui, e mai complicat decat pare. Iar daca ai parte si de un adevarat maestru, capetenie de trib intr-ale ghidatului cum este al meu Uby, esti foarte aproape de a claca si a te opri in mijlocul intersectiei.

Citește în continuare »