Aniversare permis 4 luni!
Ultima luna a fost agitata, cu multe nopti nedormite, stres intins la maxim dar si satisfactii pe masura. Zummy mi-a fost un aliat de nadejde in toate aventurile mele. Cu siguranta lucrurile ar fi fost mult mai complicate daca n-ar fi fost ea!
Din toate peripetiile din trafic din ultima luna ma voi opri asupra celei mai importante, incununarea experientei mele de sofer de pana acum, drumul Bucuresti – Constanta dus-intors, pe care l-am facut singurica de Craciun.
Pentru ca Uby n-a putut sa-si ia zile de concediu si pentru ca vremea a tinut cu mine, am hotarat sa plec acasa la Constanta singurica, calare pe calutul verde. Planul initial, de a pleca din Bucuresti in jurul orei 13.00 nu s-a dovedit usor de realizat, ca mai toate planurile mele care implica notiunea temporala de altfel, asa se face ca am reusit sa ies pe autostrada abia pe la 15:45. Da stiu, o intarziere considerabila. Intre noi fie vorba, va trebui sa fac ceva cu time managementul, dar toate la timpul lor (ha ha)!
Motivul pentru care imi doream sa plec la o ora rezonabila era pentru a evita sa strabat portiunea de drum Cernavoda – Constanta pe intuneric. Nu a fost sa fie! Am iesit de pe autostrada exact la amurg, cand luminile si umbrele te ametesc in jocul lor. Ce a urmat a fost una din probele de foc din viata mea de proaspat licentiat intr-ale sofatului, pe care, din fericire pentru mine, am trecut-o cu bine. Cel mai greu mi-a fost sa nu ma las ademenita de luminitele care veneau din sens opus si care ma atrageau ca un magnet. Nici cu luminitele din spate nu-mi era rusine. Se mai gasea cate un bizon cu cate o masina smechera, Solenta, cu faza lunga si proiectoarele de ceata aprinse, ca de … asa-i in tenis! In fine, am ajuns cu bine la Constanta, mandra de isprava mea, in doua ore si jumatate. Viteza a variat de la 120 – 140 pe autostrada si 70-90 de la Cernavoda incolo.
La intoarcere, astazi, am fost pregatita psihic, cel putin, sa dau piept cu uraganul. Meteorologii au incunostiintat populatia ca vremea rea a inceput sa puna stapanire pe sud-estul tarii, dar cu toate acestea speram din tot sufletelul meu mic si negru sa nu inceapa sa ninga pana nu ajung eu la Bucuresti. Ei as, de parca vremea asculta de mine.
Din Constanta am pornit pe ploaie, care pe masura ce ma departam de oras se intensifica, pana ce s-a transformat in lapovita si apoi ninsoare. Beleaua a inceput pe autostrada de la kilometrul 129, unde ninsoarea incepuse sa se depuna pe margini. Mie nu mi s-a parut nimic deosebit pana cand am simtit asfaltul scrasnindu-mi sub roti. Nu era gheata, ci doar zapada mocirlita, dar indeajuns de perversa cat sa se joace putin cu rotile tale si sa-ti lase impresia ca derapezi. Incepuse distractia. Prima sperietura (si singura!) am tras-o la depasirea unui camion cu substante periculoase. Ce mama lui cauta pe autostrada pe vremea asta, nu stiu. Din cate imi aduc eu aminte, in codul rutier scrie ca autovehiculele destinate transporturilor de marfuri periculoase nu prea au voie sa mearga pe drumurile publice unde se ruleaza cu viteze mari. Da’ in fine, trecem peste! Cert este ca nu apucasem sa ma obisnuiesc foarte bine cu noul decor si in incercarea de a pastra o distanta laterala corespunzatoare (el mergea foarte aproape de linia de demarcare a benzilor), am atins zapada de langa zona mediana care a inceput sa-mi cam alunece sub „talpi”. Camionul ma improsca la greu cu zapada de sub roti si ma tragea spre el, eu ma luptam si cu volanul si cu stergatoarele sa le fac sa mearga mai repede … ce mai, de vis! M-am speriat dar ma bucur ca nu am intrat in panica. Am tras aer in piept ca inaintea unei scufundari, am apucat bine de volan ca sa-l tin drept si am pastrat viteza constanta. Manevra a fost un succes si nu s-a soldat decat cu cateva batai de inima mai puternice.
La un moment dat drumul s-a aglomerat si se mergea prudent, in coloana, cu o viteza de aproximativ 60 km/h. A fost chiar un moment inaltator sa vezi laolalta TIR-uri, masini smechere, dacii rapciugoase, soferi incepatori (nu eram singura!), femei si barbati la volan tintuiti in loc de vreme. O dovada in plus ca nimeni nu e mai presus de natura. Evident coloana se formase din cauza unor pluguri, care munceau de zor luptandu-se cu vantul care depunea in spate tot ceea ce aruncau ele pe margine. Cooperativa munca in zadar, dar tot e bine ca erau la datorie!
Intr-un final am ajuns la Bucuresti cu bine si asta e cel mai important. Per ansamblu nu pot spune ca m-am stresat prea tare, ba dimpotriva, chiar mi-a placut! A fost un alt fel de provocare! M-am amuzat sa merg pe aceleasi urme pe care le lasau antemergatorii mei! In plus, m-am dat cu schiurile pe autostrada soarelui, ce poate fi mai cool de atat? 🙂
Na ca m-am luat cu vorba si nici n-am apucat sa va urez toate cele! Sarbatori fericite, dragii mei, multa sanatate si fericire! HO HO HO!
Sursa foto: Aniversare carnet 4 luni!
Peripetii la scoala de soferi si in trafic 
felicitări pentru carnet şi pentru că ai trecut prin examenul de foc al autostrăzii soarelui pe vreme de felul acesta. arunci şi spre noi cu o prăjiturică? dacă nu, aruncăm noi spre tine cu un cadou… acesta e un fel de test – ca la examenul auto. ce alegi – să fii darnică sau să primeşti?
Multumesc frumos pentru incurajari. Intodeauna aleg sa fiu darnica, deci sa curga cu prajiturile!! 🙂