Miercuri, 3 ceasuri rele!

Posted: 7 Noiembrie 2010 by Schummy in Din trafic
Etichete:, ,

Da stiu, martea e aia cu ceasurile rele, doar ca in cazul meu Doamne-Doamne a vrut sa le simt miercuri!   

V-am povestit intr-un post anterior de lupta pe care am dus-o cu anvelopele de iarna, ca ne costa 1900 ron sa schimbam si anvelopele si inlocuirea jantelor cu unele de 14, recomandate de omu’ nostru de la reprezentanta Mazda (BDT) samd. Ei bine, dupa un studiu de piata amanuntit si sfaturile unor prienteni care lucreaza in domeniu, am ajuns la concluzia ca asta e pretul pietei pentru ceea ce ne doream noi si le-am achizitionat. Dupa un proces de negociere destul de amplu, purtat nu de mine, ci de barbatul casei, am agreat cu Dl. G., furnizorul de materiale si prestatorul de servicii, sa ne vedem miercuri pentru a le inlocui. Planul era simplu: ne intalnim, ni le aduce, ni le schimba si aia e. Cat de greu poate fi, right? Pai stati asa ca n-a fost chiar asa …

Dar sa incepem cu inceputul … miercuri am fost nevoita sa-mi iau o zi de concediu, pentru ca nu m-am simtit prea bine peste noapte si nu ma simteam in stare fizic sa duc o zi de munca pana la capat! Planul era sa incerc sa stau cat mai relaxata, eventual protapita in pat, cu laptop-ul in brate si sa urmaresc de la mare distanta cum merg lucrurile la birou, pentru a interveni acolo unde era nevoie urgenta. Jumatate de zi mi-a reusit, iar la un moment dat chiar ma simteam vinovata ca prea stateam ca o printesa in timp ce altii trudeau din greu ca sa faca un ban cinstit!

Pe la ora 14:00 primesc un telefon de la barbatul casei. In 20 de minute avem sa ma intalnesc cu omu’ cu anvelopele, undeva la strada pentru a-l aduce in spatele blocului, la Zummy. Planul se pusese in miscare … ce stiam eu, draga de mine, pe atunci, ce peripetii ma asteptau? Mai stau eu putin in patut la caldurica, ma imbrac si ies in intampinarea omului. Dupa multe telefoane si tentative de a-i scoate prunele omului din gura, am reusit sa ma intalnesc cu el. Am ajuns la Zummy. Omu deschide dubita si-mi spune: „- Unde le punem?”, la care eu replic: „- Pai, aici in parcare!”. El: „- Pai deschideti usa, sa le punem pe bancheta din spate!” … Ups!  Eu:”- Pai, nu le si montati?”. El: „Nu domnisoara, eu doar vi le-am adus!”. Eu: „Dar, ati spus ca intra in pret si montajul”. El: „- Da, montajul anvelopelor pe jante!”. Eu (in gand): „- Fuck! „, cu voce tare: „- Pai si eu ce fac cu ele acum?” El: „- Mergeti la o vulcanizare sa vi le monteze”. Eu: „- Dar de ce nu mi le puteti monta dvs.?” El: „- Pentru ca nu am ce-mi trebuie. Nu am cric (si a mai spus el un cuvant, nu-mi aduc aminte sigur ce, in orice caz mi-am dat seama ca vorbea despre un cric mai smecher, nu din ala de dai la manivela, de care aveam eu)”. 

Am pus mana pe telefon si l-am sunat pe Florin (barbatul casei), cu ala de fata. Uite asa, s-asa … el intelesese ca montajul inseamna sa le si inlocuiasca, bla bla bla … eroare de pilotaj, catastrophic failure. OK, tinea de mine sa fac lucrurile sa mearga! Imi plac provocarile, sunt sofer, eu conduc masina in marea parte a timpului, e responsabilitatea mea! In fond si la urma urmei, cat de complicat poate fi sa gasesc o vulcanizare si sa rezolv situatia? Pot sa rezolv asta! Cu aceasta mantra care rula in background in mintea mea, termin treaba cu omu’ cu anvelopele, ma sui la volan, trec pe la banca sa scot niste bani si apoi ma indrept catre prima vulcanizare recomandata, cea de la Auchan. Arata proffy, rampe, masini, utilaje care mai de care mai interesante, eram pe drumul cel bun. Ajung la receptie, explic situatia si cer o cotatie de pret. Raspunsul a venit prompt: 30 ron/roata daca janta e de metal, 35 daca e de aliaj. Scump dom’le scump! In prealabil vorbisem cu fostul meu instructor care mi-a spus ca mai mult de 10 ron pe roata nu ar trebui sa fie.

Am profitat de faptul ca nu aveau nicio rampa libera si m-am fofilat cu promisiunea ca voi reveni. Am plecat spre locatia cu numarul 2: o vulcanizare de pe Dudesti. Nu mi-a fost greu sa o recunosc, era un garaj micut, saracacios, cu cativa omuleti care se agitau de zor in jurul unicei masini care putea intra in atelier. Intru in vorba cu un baietel cu un ochi albastru si unul sui, ii expun datele probemei si intreb de pret. Raspunsul fu la fel de prompt: 16 ron. „De roata?” intreb eu. „Nu, toate patru”, zice el. Opa! Asta da diferenta de pret! Era un pret pret atat de bun, ca pentru o secunda ma gandeam ca fie nu au inteles despre ce e vorba, fie nu se pricep ei prea bine, dar cum nu era cea mai dificila operatiune si nu necesita facultate sa se intample, am decis ca ei sunt oamenii mei!  M-a pus omu sa o bag in parcarea de vizavi si el a venit cu uneltele necesare: un cric din ala smecher si o cheie! Oau! Atat? Si cand te gandesti ca aia de la Auchan vroiau sa ma urce pe rampa!? 

In timp ce comentam eu ca uite dom’le ce preturi nesimtite au aia de la Auchan, baietelul ma baga in seama facandu-si treaba de zor. Scoate prima roata, da s-o puna pe cea noua cand SURPRIZA … NU SE POTRIVEA! Distanta dintre gaurile jantei era prea mare! Am vazut negru in fata ochilor! Imi zice el acolo ceva de niste prezoane! „Ale naibii prezoane!”, zic eu in sinea mea, „Da’ ce naiba sunt prezoanele?” … anyway, pun mana pe telefon sa-l sun pe Florin. A doua surpriza majora: ma intampina robotul „Administratorul dvs. de …” WTF? Acu m-am trezit sa ating limita si sa mi se blocheze telefonul?!?!?!? De ce Doamne?! Din fericire mai puteam da telefoane „in grup” si mesaje. Cum Florin nu era in grupul meu, mesajul a fost singura modalitate de comunicare.

I-am multumit frumos baiatului ca m-a ajutat, l-am cinstit cu 10 ron, asa pentru ca a fost dragut si cu promisiunea ca ma voi intoarce am plecat spre casa in asteptarea telefonului de la Florin care nu mai venea. In drum spre casa mai dau un mesaj! In gol! Ajuns acasa, mai trimit un mesaj, de aceasta data pe telefonul lui de serviciu. In sfarsit vine si telefonul. Cu spume la gura si printre multe balbaieli am reusit sa-i povestesc patania.  A ramas ca-l suna pe omu’ cu anvelope sa vedem ce putem face. Eu insistam sa rezolvam miercuri, pentru ca daca tot imi stricasem o zi de concediu, macar sa fi fost cu folos.

Era aproximativ ora 16:00, merdenelele pe care le mancasem cu ceva timp in urma nu-mi mai tineau de foame, durerea de peste noapte se reinsalase in ciuda celor doua pastile de nurofen pe care le luasem pana atunci, ma incerca o usoara ameteala si nu-mi doream decat sa stau in pat la caldurica! Dar iata-ma cu un set de anveope de iarna nou noute pe bancheta din spate, un accesoriu de sezon la mare cautare in aceasta perioada, o tinta mult prea usoara pentru amatorii de senzatii tari pe care doar un geam ii desparte de cele 19 milioane care zac abandonate in parcare.  

Am riscat si am urcat pentru 15 minute in casa. Intre timp ma suna Florin sa-mi spuna ce a vorbit cu omu’. Rezumatul discutiei a fost ca nu se poate sa nu se potriveasca, pentru ca au fost comandate conform indicatiilor tipului de incredere de la Mazda si daca nici ala nu stie ce trebuie, atunci cine mai stie? Cu alte cuvinte baietelul de la vulcanizare e de vina, el nu stie sa monteze o roata. Bun! Era momentul pentru planul B. Sun de pe fix un prieten care lucreaza la Meridian Vest si ii propun sa vin cu masina in service la el sa vedem care are dreptate. Aflu ca si Cristina, my BFF, se intreapta catre el pentru ITP, o sun de pe fix, imi explica traseul si cum sa ajung si stabilim sa ma mai sune din cand in cand sa vada pe unde sunt, ca doar ma stiti ca am un simt de orientare in spatiu deosebit. Strabat tot Bucurestiul din Titan pana in Militari, nimeresc intr-un final dupa cateva manevre eronate! Toate bune si frumoase!  

Drusca, prietenul de la Meridian, se apuca saracu’ sa schimbe roata mai old school asa, cu echipamentul masinii din dotare: celebrul cric cu manivela. Dupa eforturi considerabile reuseste sa scoata o roata si evident, aceeasi problema! Noua roata nu se potrivea neam! Diferenta era foarte mica, dar exista: distanta intre prezoane era de 10 cm, la roti era cu cativa milimetrii in plus. Cu aceasta ocazie am aflat si eu ce sunt prezoanele de fapt si am descoperit si unde are Zummy cricul, ca avem lumina in portbagaj etc, deci nu a fost o experienta chiar nefolositoare pentru mine.

Am ajuns intr-un tarziu acasa, impacata cu ideea ca nu voi reusi sa rezolv problema in acea zi. Planul era sa le las in masina, acoperite cu un prosop, pana cand venea si Florin acasa, pentru ca impreuna sa le ducem in casa, pe balcon. Ajungand acasa am constatat ca pentru prima data in cei 3 ani de zile de cand stau in bloc, nu functiona liftul! Am inceput sa rad! Era chiar ultimul lucrul de care aveam nevoie, sa urcam anvelopele pe scari pana la etajul cinci. Am asteptat sa ma sune Florin cand ajunge, pentru a-i da si lui noua stire senzationala! 

Aventura cu anvelopele nu s-a terminat aici. A urmat o noua zi, o noua provocare! In sfarsit omu’ cu anvelopele si-a asumat responsabilitatea pentru eroarea comisa. Comandase alt tip de jante (no shit!) drept urmare s-a oferit a doua zi sa ne ajute si cu montajul rotilor pe masina! Urma sa plec de la birou, din Bucurestii Noi, si sa ma intalnesc cu el, in Titan, apoi sa ma ajute sa car anvelopele din casa la masina si impreuna sa mergem undeva prin Vitan pentru a schimba jantele si in sfarsit,  a le monta pe masina! Puteam face acest lucru in intervalul 12:00 – 15:00. Am stabilit sa ne vedem in Titan la 13: 15. Am plecat de la birou pe la 12:05, in ideea ca e aglomerat si voi sta mult in trafic. Da de unde! La 12:40 eram deja pe Baba Novac, pe langa parcul IOR.

Fericita ca am parcurs traseul obisnuit intr-un timp record si aveam timp sa si mananc. Fericirea nu avea sa dureze prea multa vreme, pentru ca exact atunci am primit un telefon de la Florin prin care ma anunta ca omu’ tocmai il sunase sa-i spuna sa nu mai poate veni, pentru ca sotia sta sa-i nasca! Asta a pus capac!! Am cedat nervos! Eu mai obtinusem inca o invoire de la sefu’ in conditiile in care chiar aveam ceva urgent de facut pentru a doua zi, deci chiar nu aveam timp de plimbari dintr-o parte in alta a Bucurestiului. Cel mai tare ma enervase faptul ca nu lasase pe cineva in locul lui. Nu e ca si cand atunci aflase ca are sotia insarcinata si gata gata sa aduca-i aduca pe lume copilul! In fine, la ora 13:30 eram inapoi la birou! Macar atata satisfactie am avut, ca am reusit sa nu pierd totusi prea mult timp in trafic.

Finalul fericit al povestii s-a intamplat abia ieri, sambata, dar eu nu am mai fost implicata. Probabil tocmai asta l-a si facut fericit🙂 … toata afacerea ne-a mai costat 130 Ron, deci chiar mai mult ca la Auchan, bani pe care chiar nu inteleg de ce i-am mai dat, avand in vedere toata bataia de cap, nervii si energia consumata in van. A suportat el costurile cu demontarea si montarea anvelopelor pe jante, oau, ce sa zic, sunt de-a dreptul impresionata! Oricum n-a mai contat!

Sursa foto: Anvelope de iarna

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s