O luna a trecut, au mai ramas 11

Posted: 23 Septembrie 2010 by Schummy in Din viata mea de incepator
Etichete:, , ,

Cand ma gandesc ca a trecut o luna de cand, cu mana tremuranda, imi ridicam carnetul de la DRPCIV, grabindu-ma sa semnez in registru ala nenorocit, de teama sa nu se razgandeasca, parca-mi da o lacrima in coltul ochiului stang.

A trecut neasteptat de repede, cu destul de multe peripetii, unele mai penibile ca altele, dar un lucru e cert: fiecare experienta cu Zummy inseamna noi provocari, noi satisfactii, noi ipostaze ale personalitatii mele in care ma surprind pana si pe mine insami, uneori intrebandu-ma retoric „Asta de unde a mai aparut?”.

O fi semn rau ca am inceput sa vorbesc singura si sa-i boscorodesc pe ceilalti in trafic? Neah! E doar nevoia mea constanta de comunicare, right? 🙂 Cred ca ar fi cel putin amuzant sa ma inregistrez o data si evident apoi sa postez inregistrarea. Ati fi uimiti de cat de comentatoare pot fi! Cu siguranta mi se trage de la meciurile care ruleaza de fiecare data in background acasa atunci cand stau cuminte la birou in fata calculatorului. Explicatia: al meu e cu microbu’n fapt si se pare ca oricat de mult m-am protejat impotriva lui (a microbului evident!) am luat ce era mai rau si intru in „polemici” cu astia din trafic. Comentez absolut tot ce se intampla si ma simt minunat in acest micro-sistem al meu, iar daca cineva vorbeste cu mine, surpriza (!), nu reactionez decat la cuvintele frana, pietoni, rosu, atentie, tramvai etc., stiti voi, notiunile elementare la care orice invatacel e bine sa reactioneze. Chiar nu inteleg la ce va asteptati, am doar o luna, abia invat sa fac balonase!

Mai exista o latura creativa si deosebit de poetica a personalitatii mele, care se declanseaza cand ma lovesc de cate un bizon, adica la fiecare cinci minute in trafic. Multe bip-uri si pip-uri, mame si tati, bunici si strabunici, toate facand referinta la originiile bizonilor, atat masculi cat si femele. Ei bine da, am intalnit si bizoance (exista oare cuvantul? am incercat sa-l caut pe dexonline.ro dar am reusit sa-l fac sa pice)! Ati fi surprinsi cate sunt chiar! Femeie e rele la volan dom’le si credeti-ma ca ii inteleg pe bietii barbati ca, dupa ce ca trebuie sa ne suporte lipsa de orientare in spatiu, ne mai suporta si agresivitatea! Dar asta e, sunt femeie si ca atare trebuie sa va spun, dragii mei, ca trebuie sa ne suportati asa cum suntem cu bune si rele, ca nici noi nu comentam despre cum cautati butonul de Engage! de la aragaz sau despre cat de tare ne strangeti de mana cand mergeti la dentist! Asta e, suntem soferi cu totii, unii mai buni, altii nu, trebuie sa ne avem ca fratii si nu ca aia care apar pe sticla la stirile de la ora cinci!

Anyway, revenind la tema noastra si anume personalitatile mele la volan, exista totusi si una buna si miloasa, care, in spiritul conduitei preventive, le cedeaza trecerea bizonilor, cu certitudinea ca ii va reintalni la urmatorul semafor, in aceeasi ipostaza!

Cat despre regulile de circulatie incalcate in acesta luna, nici nu mai are rost sa deschidem subiectul. Abia ieri ce-am comis-o si am fortat galbenul pentru prima data si cel mai probabil am intrat pe rosu in intersectie la Titan. Dar asta e, hotul neprins e negustor cinstit.

In incheiere as dori sa-mi cer scuze celor care se asteptau la un post serios din partea mea din care sa traga multe invataminte, dar va pot sune, dragi invatacei, ca mi-am propus sa vin in intampinarea voastra cu raspunsuri cat mai punctuale si scurte (aici va trebui sa lucrez mult!), la cele mai multe intrebari care va framanata. Asa ca, ramaneti pe receptie si intre timp, daca aveti ceva de comentat sau vreti sa-mi trimiteti vreun mesaj „personal”, nu va sfiiti!

Hai sa fiti cuminti si la multi ani! Sa bem in cinstea plasticului roz, zic!

Anunțuri
Comentarii
  1. joie spune:

    Hotul neprins e negustor cinstit! :)) Ce am mai ras…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s