Cum se desfasoara examenul auto la sala?

Posted: 19 septembrie 2010 in Ghidul Invatacelului
Etichete:, , , , ,

Pentru ca saptamana aceasta m-am cam lasat pe tanjeala cu scrisul si cand am scris, am povestit despre mine si pataniile mele in trafic, revin pe final de saptamana cu un post despre cum se desfasoara examenul auto la sala. V-am povestit deja despre cum sa nu pici sala. De aceasta data voi descrie procedura de la examen, incepand cu depunerea dosarului si pana la finalizarea examenului.

Atunci cand consideri ca esti pregatit si-ti iei inima in dinti sa te prezinti la examen, ar trebui sa ai in vedere unele aspecte. In primul rand, asigura-te ca ai dosarul complet inainte de a te prezenta la locul faptei. In Bucuresti dosarul pentru examenul auto se depune la DRPCIV, in Pipera, gasiti pe Google Maps adresa exacta, atat pentru Bucuresti (etajul 1), cat si pentru Ilfov (parter).

Inarmeaza-te cu rabdare

In sfarsit ai razbit traficului si ai ajuns la Cuca Macaii, la DRPCIV. Dar greul abia acum incepe, pentru ca nu exista nicio receptie, nimeni care sa te indrume cum sa ajungi la ghiseul potrivit. Doar e cu specific romanesc! Cladirea are doua intrari, doua sau trei nivele (nu mai stiu exact!) si multe ghisee care se ocupa cu de toate: de la emitere permise si inmatriculari auto, pana la programari si reprogramari pentru examenul auto. Tine minte urmatoarea schema, daca nu vrei sa bajbai si sa ajungi la destinatie fara prea mari batai de cap: intri pe a doua poarta si pe usa din dreapta cladirii, urci la etaj si o iei la dreapta, treci de biroul de ridicare permise si evrika(!), ti se arata cele x ghisee unde iti poti depune dosarul. Pregateste-te sa stai ceva la coada, mai ales daca mergi de dimineata. Programul de lucru la ghiseu este de luni pana vineri in intervalul 08.00-20.00.
Atentie: traseul descris mai sus este pentru cei rezidenti in Bucuresti. Pentru Ilfov e la parter!

Odata ajuns la ghiseu, ofiterul de serviciu iti va verifica dosarul, te va pune sa semnezi cu un pix special pe un mic ecran, pentru specimenul de semnatura si-ti va face o fotografie pentru permis. Ulterior te va programa la traseu si-ti va ura succes la examenul teoretic pe care-l vei da pe loc. Nu uita sa ai la tine buletinul sau cartea de identitate in original!

Despre examenul la sala

In primul rand locatia: tot la etajul unu, cum urci pe scari in stanga. Programul de examinare este L, M, M si V de la 08.00-16.00  08:00 – 15:00, J de la 08.00-19.00  08:00 – 17:30 (multumiri lui Vanea pentru update!). Nu mai stiu exact, dar cert este ca joi programul este mai lung decat in celelalte zile ale saptamanii.
La intrarea in sala de examinare te intampina un politist care-ti va verifica inca o data dosarul si care iti va da o hartiuta cu un cod de bare, apoi te va pofti intr-una din salile de examen. Odata ajuns acolo un politist supraveghetor te va indruma catre calculatorul la care vei da examenul propriu-zis.
Calculatorul va fi cu touch screen, deci nu vei avea nici tastatura nici mouse. Pentru a initia chestionarul va trebui sa treci codul de bare in dreptul liminii rosii de sub monitor. Imediat ce codul a fost citit iti va aparea pe monitor o fereastra cu infomatii despre tine: nume, prenume, CNP samd, pe care te sfatuiesc sa le verifici inainte de a incepe examenul. Urmatorul pas este de a alege limba pentru examinare, dupa care vor urma cateva intrebari de acomodare, pentru a vedea cum functioneaza sistemul. In sfarsit, vor fi lansate intrebarile. Pe site-ul DRPCIV poti vedea concret cum arata aplicatia, pentru a te deprinde cu ea. Vezi la sectiunea Informatii Utile mai multe detalii despre cum sa faci sa ajungi la aceasta aplicatie pe siteul DRPCIV.
Examenul are 26 de intrebari (evident!) si pentru a fi declarat admis trebuie sa bifezi raspunsurile corecte pentru cel putin 22 de intrebari. Pentru a nu mai pierde timpul inutil, in cazul in care gresesti cinci intrebari sistemul te declara automat respins, fara sa mai finalizezi chestionarul. Ceea ce mi se pare corect :) .
Daca esti declarat respins va trebui sa te reprogramezi la examen si vei putea da examenul din nou, dar dupa 14 zile lucratoare. Daca esti declarat admins, atunci te vei prezenta la traseu in ziua stabilita.

Greseli pe care le poti face la examinarea auto

1. Intrebarile pot avea unul, doua sau chiar trei raspunsuri corecte. Nu exista varianta niciunui raspuns corect.
2. Din cauza faptului ca intrebarile sunt generate de catre un server si trimise imediat catre acesta, timpul de incarcare al intrebarilor poate fi usor incetinit, atunci cand reteaua este suprasolicitata. Asta te poate face sa gresesti fara voie. Daca bifezi un raspuns si dupa ce ii dai trimitere vezi ca nu a trecut la urmatoarea intrebare imediat, lasa-i un ragaz de cateva secunde inainte de a apasa din nou pe butonul “Trimit raspunsul”, pentru ca altfel risti sa sari peste o intrebare, care evident se va contoriza drept gresita. Mie mi s-a inamplat de doua ori si crede-ma poate fi foarte frustrant.
3. Ai mare grija la unitatea centrala a calculatorului, care se afla in dreptul picioarelor tale, sa nu cumva sa o atingi sau sa-i smulgi vreun cablu, pentru ca asta-ti va intrerupe examenul si daca nu ai norocul sa dai peste politisti indulgenti care sa-ti inteleaga problema, poti pica examenul inca inainte de a-l incepe. Nu mi s-a intamplat mie personal, dar i s-a intamplat unui invetacel care a dat examenul in acelasi timp cu mine.
4. Nu incerca sa copiezi pentru ca ai toate sansele sa fii prins si nici nu face acte caritabile pentru cursantii de langa tine! Deasupra monitorului exista o camera de luat vederi care te filmeaza pe tot parcursul examinarii. Imaginile sunt redate in timp real pe ecranul politistului supraveghetor si ca sa fie treaba treaba, iti face mai face si trei poze aleatoriu, care sunt atasate fisei tale de examinare. Se poate intampla sa iei examenul, dar sa-ti fie anulat in cazul in care fotografiile se prezinta “suspect” :) .

Tips & tricks

In cazul in care vezi ca ecranele electronice functioneaza, inseamna ca functioneaza sistemul de numerotare si ca trebuie sa-ti iei bon de ordine. Pentru asta trebuie sa gasesti aparatul corespunzator de unde sa-ti iei numarul de ordine. Exista doua aparate pe palier, unul pentru examinare, pe care il gasesti langa intrarea in sala si unul pentru ghisee, care se afla localizat la capatul ghiseelor din dreapta. Dar e foarte posibil sa nu functioneze si atunci ramane valabil statul la coada.

Daca ai domiciliul stabil intr-o localitate, dar stai intr-o alta localitate, solutia este sa-ti faci viza de flotant in localitatea in care stai si scapi de stresul plimbatului pentru examen si de o cheltuiala in plus si economisesti timp pretios.

Mult succes!

Vezi si celelalte posturi pe aceasta tema:

Cum sa nu pici traseul
Cum sa faci ca sa nu pici sala!

Grila de penalizari la traseu

Comentarii
  1. Contabilitate Financiara spune:

    Subscriu Vanea la partea cu “nu merge si asa”. E musai sa ai cazierul la dosar. Dureaza insa, 1 ora.

  2. Mihaela G spune:

    Foarte util. Am nimerit din prima in urma indicatiilor. Si am si luat examenul :) .

  3. examenul meu, al MEU spune:

    Dupa ce am citit tot ce ai scris mai sus, imi fac o schita imaginara cam pe unde ar trebui sa o iau prin cladire, intru si pe Google Maps sa vad cum ajung pana la ea. Imi iau dosarul si ma pornesc la drum, gandindu-ma la cum voi da vestea parintilor si bunicilor ca am trecut sala si sperand ca nu va mai ploua dupa ce ies din metrou. Ghinion! Ploua cu galeata in Nord si nu stiu de niciun RATB care sa ma lase mai aproape de DRPCIV. Ma resemnez si, cu tenesii mai uzi decat gura de canalizare (invidiata gura de canalizare, de fiecare data mai sus decat nivelul drumului), ajung in una dintre cele mai curate/noi/frumoase cladiri de stat. Impresionant! Fluturii din stomac ma impiedica sa imi aduc aminte de schema imaginara, dar zaresc un punct de informatii. Intreb si ma directioneaza la et.1. Aici zaresc un nou punct de informatii. Intreb si ajung la cele n ghisee din care puteam sa aleg oricare coada, oricare insemnand 3. Da, doar 3 ghisee din cele n lucreaza. Stau la coada si ma rog sa nu imi creasca barba, ma gandesc la cum arata acel cod de bare, de ce ploua azi si parul meu arata oribil din cauza umiditatii, iar rimelul meu (waterproof) ma face sa arat ca dupa o reprinza de plans. In sfarsit intru in „camaruta” improvizata a unui functionar. Intru cu stangul pt ca dau din greseala cu piciorul in ghiseul de lemn. Dupa ce imi raspunde la Buna ziua!, ma intreaba de ce am lovit ghiseul LUI. Imi cer scuze si incep sa il injur in gand. Probabil m-a auzit pt ca dupa jumatate de minut imi spune ca el nu s-a suparat ca am dat cu piciorul. Imi era deja frica de omul asta. Nu puteam intelege din expesia fetei sale daca glumeste sau vorbeste serios. Imi ia toate datele, imi face o poza si….. supriza! (unde este Andreea Marin?) imi zice un nume de instructor pe care eu nu il recunosc si raspund ca nu am facut cu acel instructor. Imi arata foaia cu semnatura unui anume instructor X care mi-a semnat documentele insemnand ca am facut practica impreuna. Nu era mare paguba daca s-a iscalit unul in locul celuilalt (si eu ii trec pe lista de prezenta pe colegii absenti, dar care m-au rugat frumos sa fac asta), dar instructorul X are licenta expirata. Da, a expirat cu 5 zile inainte sa termini scoala de soferi. Ce nu intelegi?, zice vocea din capul meu. Holbez ochii si incerc sa inteleg ce imi comunica functionarul, dar in urechi deja imi tiuia sau ticaia bomba gata sa explodeze. Ma retrag din ghiseul lovit cu piciorul si sun la scoala de soferi sa intreb ce mi s-a intamplat. Primesc „mii de scuze, domnisoara” si mi se spune sa vin la scoala. Ajung la scoala si cu cele mai sincere pareri de rau mi se spune sa vin maine sa primesc o noua fisa cu semnatura unui alt instructor, cu licenta la zi. Dar de ce nu este trecut numele instructorului meu? „Inca nu este in sistem, dansul este nou si pentru ca nu am vrut ca dumneavoastra sa asteptati, ne-am gadit sa grabim putin procesul. Mii de scuze!” Instructorul este nou, adica era nou acum doua luni, cand am inceput orele de practica. Toti fluturasii din stomac au fost inlocuiti de o stare de greata. Astept maine semnatura si luni din nou la DRPCIV. Mi-am pierdut tot entuziasmul :( Multumesc! Trebuia sa ma descarc. Este singurul loc unde o puteam face fara inregistrare, conturi etc. Foarte util articolul. M-am dus acolo cu mai mult curaj, imi facusem o idee cu ce ar presupune depunerea dosarului, dar socoteala de acasa si cea din targ…

  4. gelu spune:

    Am si eu o intrebare: Daca ajungi la 22 de raspunsuri corecte si nu ai terminat intrebarile, sistemul te declara automat admis? sau te lasa sa te chinui si cu celelalte intrebari?

    • mycor spune:

      Gelu, fff nostima intrebarea ta :) :):)! Da! Sistemul te lasa sa te chinuiesti si cu toate celelalte multe intrebari in numar de…4 (patru) mari si late!!! Sa nu te superi, ca nu-ti zic cu rautate, dar nu ti se pare ca esti cam lenes :) ?!

    • Dannydana spune:

      Te lăsa sa te chinui mai departe. Dar după ce ai luat sala , parca e mai plăcut sa zici ca ai luat-o cu 25-26 decât cu 22. In cazul meu, m-am ofticat ca am luat doar cu 24, puteam mai mult. Mult noroc.

      • mycor spune:

        PREGATIRE PT. SALA:
        Prietenul nostru, Ionut, m-a informat de existenta unui site: http://e-drpciv.ro/mediu-de-invatare, unde ai intrebarile de pe DRPCIV, insa iti arata si daca ai gresit si nu te lasa sa treci de intrebare pana nu dai raspunsul corect. FOARTE TARE!

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s